Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Adevărurile scriitorilor

        de Nicolae Panea

Volumul de studii consacrat unor gânditori şi scriitori din cultura universală (Adevărul din călimară. Studii de literatură universală) pune în lumină câteva teme care fac de mult timp obiectul preocupărilor lui Petre Gheorghe Bârlea: mitologia comparată, istoria retoricii şi a teoriilor argumentării, circulaţia motivelor homerice în marea literatură a lumii moderne, romanele de investigaţie intelectuală şi, nu în ultimul rând, specificul literaturii pentru copii.

Ca de obicei în cărţile autorului în discuţie aici, materia este dispusă simetric, într-un fel de dodecalog, cele douăsprezece studii având în comun ideea de „adevăr”, abordată din perspective diferite în cărţile analizate cu instrumente de lucru diferite.

Dispuse cronologic, în raport cu epoca ilustrată de respectivele scrieri, studiile pornesc de la premisa că literatura este o artă privilegiată în ceea ce priveşte valoarea epistemică pe care o presupune orice creaţie în planul ficţiunii. Rolul cognitiv al literaturii se explică prin materia primă pe care o foloseşte la nivel formal – cuvintele, care reprezintă ele însele un rezultat al procesului epistemic şi care ilustrează, fiecare în parte, câte un microunivers – se afirmă în introducerea volumului.

De aici decurge o a doua precizare importantă. Autorul include în seria scrierilor literare şi dialogurile lui Platon şi tratatele de poetică şi retorică ale lui Aristotel, dar şi mica lucrare de retorică Arta de a avea întotdeauna dreptate, a lui Arthur Schopenhauer. Selecţia este justificată în primul rând prin stilul respectivelor scrieri:

„Ignorarea formelor estetice din sfera pe care astăzi o limităm la beletristică ar fi fost de neconceput pentru marii gânditori antici. În majoritatea covârşitoare a operelor sale, filosoful de la Academie, de exemplu, a creat scenarii, personaje, dialoguri, a schimbat decorurile şi a alternat stilurile funcţionale – oratoric, didactic, beletristic, ştiinţific –, cultivând peste tot ironia şi şarja, valorificând resursele logico-semantice, pragmatice şi stilistice ale cuvintelor până la ultimele lor consecinţe, cu inserţii mitologico-metaforice chiar în pasajele de demonstraţie algebrică sau de argumentare prin exemple preluate din ştiinţele naturale, din astronomie sau din lucrările de istorie, de morală etc.” (pp. 10-11).

Pe de altă parte, temele abordate în textele cercetate aici, cum ar fi paradigma creării Cosmosului sau a cunoaşterii, nu pot fi tratate decât la modul mitologico-literar.

De fapt, tema căutării adevărului este liantul cărţilor care fac obiectul studiilor lui P. Gh. Bârlea şi autorul atrage atenţia că termenul-cheie este, de fapt, „căutarea”. Toţi protagoniştii acestor cărţi vor să afle câte ceva: cum s-a născut universul, care este tehnica explicaţiilor convingătoare într-o dispută interumană, care ar fi secretul hranei nemuririi sau al energiei regenerabile, cum pot fi vindecate bolile grave, cum pot fi evitate violenţele şi regimurile opresive în societatea umană, cum evoluează personalitatea umană ş.a.m.d. Nu întâmplător, protagoniştii cărţilor analizate aici sunt oameni tineri, intelectuali în formare, care se aventurează în cercetări detectivistice provocate de un text scris. Romanele cu cheie, romanele cu mai multe paliere de receptare sunt construite în jurul unor asemenea detectivi intelectuali, care îşi asumă riscul investigaţiilor fie pe cont propriu, fie ca ucenici ai unor cărturari cunoscuţi prin capacitatea lor de reconstituire a adevărului prin raţionamente de tip inductiv sau deductiv.

Asemenea ucenici ascultători sunt Timaios şi Critias, vărul lui Platon, apoi Hermocrate şi Platon însuşi, în cele două dialoguri în care investigaţia este supravegheată, discret, de data aceasta, de Socrate. La fel este şi Adso, novicele din Numele trandafirului, romanul lui Umberto Eco, tânărul de familie nobilă călăuzit în demersul său iniţiatic în teologie, dar şi în logica formală de sorginte aristotelică, de Pater William, întruchiparea literară a călugărului-filosof scolastic William Occam. Alţi tineri se lansează pe cont propriu în speculaţii şi căutări care îi costă uneori libertatea sau chiar viaţa. Este vorba despre grupul de editori şi cercetători debutanţi din Pendulul lui Foucault, de acelaşi U. Eco, despre doctoranzii americani şi doctorandul albanez din romanele lui Ismail Kadare, Dosarul H şi Monstrul, despre ambiţioşii şi curajoşii gazetari de investigaţie din literatura boreală scandinavă, dominată de trilogia Millennium a lui Stieg Larsson. În sfârşit, detectivi interesaţi de tainele lumii în care trăiesc, de descoperirea propriei identităţi sunt adolescenţii din romanul lui Frank Parkin, Tribul Krippendorf, din romanul lui Stefan Merill Block, Povestea uitării, sau din romanele foarte tinerei, pe atunci, romanciere finlandeze Salla Simukka, Roşu ca sângele, Albă ca zăpada, Negru ca abanosul. Într-un aplicat eseu consacrat literaturii pentru copii, în finalul volumului discutat aici, se arată că şi pubertarii pornesc adesea în căutarea tainelor trupului şi identităţii lor – este cazul fetiţei din alegoria populară de circulaţie europeană Scufiţa Roşie, text tratat în cheie psihanalistă şi antropologică în hermeneutica modernă.

Studiile lui P. Gh. Bârlea relevă faptul că în multe dintre aceste cărţi personajele se lansează în căutarea adevărului de dragul adevărului, ştiind bine că acesta nu poate exista în stare absolută. Eseistul arată că este vorba, mai degrabă, despre nişte romane ale căutării, căci investigaţia în sine reprezintă substanţa lor, rezultatele finale fiind doar de interes secund. Toţi cei implicaţi se documentează în biblioteci, descoperă societăţi secrete, încearcă să descifreze formule pe care le consideră salvatoare pentru omenire, specializându-se în hermeneutică, în analiza textelor cabalistice etc. De fapt, arată P. Gh. Bârlea, atât vechii autori, cât şi cei moderni, precum Umberto Eco, Ismail Kadare, Fr. Parkin, Stieg Larsson, transmit personajelor propriile plăceri intelectuale. Căci toţi particip㠄la jocuri cu sensurile niciodată epuizate ale cuvintelor, la răstălmăcirea mesajelor transmise prin circulaţia orală şi scrisă a miturilor, la căutarea unor conexiuni speculative între culturi şi epoci”.

Există o încredere nemărginită în valoarea textului scris în toate cărţile analizate de P. Gh. Bârlea. Hermeneutica, semiotica şi textualismul sunt duse la extrem, iar excesul de interpretare a semnelor, simbolurilor şi mesajelor încifrate pune în pericol nu numai rezultatul investigaţiilor, ci şi viaţa tinerilor intelectuali în devenire, transformaţi în detectivi de ocazie. Până la urmă, adevărul căutat se află în vârful peniţei scriitorului care pune în mişcare această lume copleşită de informaţie şi îmbătată de aerul tare al înălţimilor speculaţiei filosofice pe seama unor întâmplări cât se poate de pământeşti. Căci, aşa cum afirma un filosof al ştiinţei, utilizat ca sursă de idei de către U. Eco, după cum dovedeşte P. Gh. Bârlea în studiul său, „cunoaşterea se află în călimara cu cerneală”.

 

© 2007 Revista Ramuri